Smart21 BRASOV Ce facem cu ambrozia? Cum ne apărăm de efectele nocive ale acesteia?

Ce facem cu ambrozia? Cum ne apărăm de efectele nocive ale acesteia?



În spatele titlului sonor și promițător, se află cel mai rău alergen: ambrosia, care este una dintre cele mai frecvente buruieni, cauzând suferințe milioanelor de oameni din întreaga lume în sezonul de înflorire. În traducere din greacă “ambrosie”  înseamnă nemurire. În Grecia antică, ambrozia era numită hrana zeilor, care dă viața veșnică. Planta cunoscută astăzi sub numele de ambrosie (sau, mai degrabă, mai multe specii de plante)  a fost folosită pentru îmbălsămare în antichitate. Nu este nimic miraculos nici în aroma sa, nici în sine, fiind provocatoare de alergii, și, este, în general, nepotrivită pentru hrană. Este mâncată doar de vaci, dar după aceea laptele lor devine neplăcut la gust.

Ambrozia are o singură problemă: este o buruiană care crește rapid și usucă solul, epuizându-l și lipsindu-l de hrana și creșterea plantelor cultivate. Este puternică, rezistă ușor, atât la secetă, cât și la inundații, are  rădăcini puternice, de până la 2 metri, care nu sunt atât de ușor de rupt. În plus, eliberează substanțe în aer care inhibă creșterea altor plante. Daunele provocate de aceasta sunt atât de grave încât serviciile sanitare monitorizează chiar și vânzarea de semințe ale plantei de grădină – uneori ele conținând impurități și în acest caz lotul este distrus. Într-un cuvânt, se duce o întreagă campanie împotriva ei.

La Brașov, s-au înregistrat numeroase sesizări ale cetăţenilor, cu privire la înmulțirea acestei plante perene. Deși există o lege din primăvara acestui an, pentru sancționarea celor care nu-și îngrijesc terenurile pe care le au în proprietate, nu sunt publicate și normele de aplicare. Actul normativ prevede ca, proprietarii de terenurile, au obligația de a curăța terenurile de iarba pârloagelor și implicit de ambrozie. Amenda pentru cei care nu se conformează,  poate ajunge până la 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi până la 20.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Verificările terenurilor proprietate pentru constatarea existenței ambroziei, intră în sarcina unei comisii mixte formate din reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, ai Gărzii de Mediu şi ai altor instituții din zona protecției mediului. Însă, fără normele metodologice de aplicare a legii, autoritățile nu pot nici măcar notifica proprietarii care nu-și îngrijesc terenurile, ca să nu mai vorbim de aplicarea de sancțiuni.

Purtătorul de cuvânt al primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat: „Anul acesta a apărut legea privind combaterea buruienii ambrozia, dar, deocamdată, nu are norme de aplicare. Brașovenii au început să sesizeze apariția acestei buruieni, Primăria a făcut o adresă și la Prefectură, pentru că trebuie un ordin al prefectului prin care să se întrunească o comisie mixtă, care să se ocupe de identificarea terenurilor unde a apărut această plantă. Normele metodologice sunt publicate doar sub formă de proiect pe site-ul Ministerului Agriculturii și al Ministerului Mediului și fără acestea practic nu se poate constitui nici comisia, nici interveni. Conform legii, cetățenii sunt obligați să își stârpească de pe terenurile lor această buruiană. În cazul celor în vârstă, care nu pot face asta, ar trebui să intervină autoritățile, dar nu se spune modalitatea de a putea intra pe un teren proprietate privată, lucru care trebuie reglementat de normele metodologice. Putem interveni doar pe domeniul public, ceea ce s-a întâmplat deja”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *